Procedura unitară de instrumentare a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană

10. 04. 2013

În cadrul Proiectului „Promovarea drepturilor omului şi consolidarea societăţii civile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, implementat de Asociaţia Promo-Lex, şi graţie suportului financiar oferit de către Fondul Naţional pentru Democraţie (NED), Institutul Naţional al Justiţiei a organizat, la 9 aprilie, un seminar consacrat cazurilor de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Beneficiarii cursului de instruire continuă au fost judecători şi procurori. Formatorii INJ – Ion Manole, Pavel Postica şi Alexandru Postica, respectiv, Directorul executiv, juristul şi avocatul Asociaţiei „Promo-LEX”, – au prezentat aspectele generale de jurisdicţie din regiunea transnistreană, noţiunea de obligaţii pozitive şi negative ale statului privind instrumentarea cazurilor de violare a drepturilor omului şi practica judiciară în cazul constatării nulităţii actelor emise de aşa-numitele judecătorii din regiunea dată. Iar agentul guvernamental al R.Moldova la CtEDO, Lilian Apostol, a menţionat obligaţiile autorităţilor naţionale în raport cu încălcările drepturilor omului în regiunea de conflict.

Subiectul abordat de către Gheorghe Malic, Directorul Departamentului urmărire penală al MAI, a inclus masurile de investigaţie şi urmărire penală care trebuie întreprinse de MAI şi Procuratură în vederea asigurării unei proceduri unitare de instrumentare a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în Transnistria. Experţii – Viorel Berliba, doctor în drept, Academia de Ştiinţe a Moldovei, şi Valeriu Cuşnir, profesor universitar, doctor habilitat în drept, AŞM, – au făcut prezentări despre acţiunea legii penale în spaţiul dat, particularităţile calificării acţiunilor reprezentanţilor aşa-ziselor organe de drept ale regimului secesionist şi instrumentarul juridic privind asigurarea drepturilor şi libertăţilor persoanei în localităţile din stânga Nistrului.
 
Pe parcursul anului, va mai fi organizat un seminar cu tematica dată.