Institutul Naţional al Justiţiei, în colaborare cu Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în R. Moldova (NORLAM), a organizat în anul curent un ciclu de seminare pentru judecători, care, în prima jumătate a anului, s-au desfăşurat la 21 şi 22 mai, la 11 şi 12 iunie, la 19 şi 20 iunie.
Tematica acestuia a fost „Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale. Protecţia dreptului la proprietate. Probele şi mijloacele de probă. Aspecte practice ale unificării practicii judiciare” şi a avut scopul de a instrui un număr cât mai mare de audienţi. În cuvântul său de încheiere a acestui ciclu de seminare, Viorica Puica, Şefa Direcţiei instruire şi cercetare a Institutului Naţional al Justiţiei, le-a mulţumit reprezentanţilor NORLAM pentru susţinere la instruirea continuă a judecătorilor şi procurorilor din ţara noastră. Ea şi-a exprimat speranţa că, în cadrul discuţiilor care au avut loc, au fost găsite şi unele soluţii în scopul unificării practicii judiciare naţionale cu cea a Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
Pe parcursul celor trei seminare, formatorii NORLAM - Torlov Groseth, judecător, Marit Evjemo, procuror public, Cathrune Christiansen, procuror, Harald Ciarlo, avocat - au adus explicaţii şi au discutat cu audienţii pe marginea următoarelor teme: „Prezentare generală asupra Curţii Europene pentru Drepturile Omului”, „Dreptul la un recurs efectiv – Articolul 13”, „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie – Articolul 8”, „Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie – Articolul 9”, „Libertatea de exprimare - Articolul 10”, „Interzicerea discriminării - Articolul 14” şi „Protecţia proprietăţii – Articolul 1, Protocolul 1”. Dintre formatorii locali, cu „Dreptul la un recurs efectiv – Articolul 13”, a fost prezent Vlad Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice.
În timpul desfăşurării seminarelor, audienţii au fost îndemnaţi să se implice în discuţii sincere pe marginea unor noi abordări ale articolelor specifice în jurisprudenţa europeană, ceea ce i-a făcut să evidenţieze mai multe probleme şi situaţii controversate din practica activităţii lor. La sfârşit, participanţilor le-au fost înmânate certificate care confirmă instruirea lor în acest domeniu.