O nouă colaborare

20. 03. 2012

La 20 martie curent, Institutul Naţional al Justiţiei a fost vizitat de Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Arkansas, SUA Stacy Leeds, însoţit de Christopher Kelley, profesor şi Laura Sossamon, Ben Barnett, Cortney Riddle, Kelsey Bardwell și Martha Ayre, studenţi în anul 2 şi 3 în cadrul aceleaşi facultăţii.

Vizita de studiu se înscrie în cadrul cursului „Statul de Drept – Republica Moldova”, predat de profesorul Christoher Kelley la aceeași universitate.

În vederea trasării unei colaborări, Anastasia Pascari, Directorul executiv al Institutului Naţional al Justiţiei, a făcut o succintă trecere în revistă a activităţii Institutului, meţionînd şi problemele care necesită a fi soluţionate. În acest context, implementarea programului de instruire la distanţă este unul dintre obiectivele majore ale INJ, ca o modalitate de desfăşurare a procesului de instruire.  
 
Elaborarea unor cursuri la distanţă pentru audienţii Institutului a fost scopul acestei vizite. Oaspeţii s-au arătat disponibili de a-şi împărtăşi din experienţă în vederea organizării cursurilor la distanţă pentru judecători şi procurori.
 
În cadrul vizitei, oaspeţii s-au întîlnit şi cu audienţii INJ, candidaţi la funcţiile de judecător şi procuror.