02. 12. 2011
La 2 decembrie curent a avut loc întrevederea Directorului executiv adjunct al Institutului Naţional al Justiţiei, Veaceslav Didâc, cu Eridana Cano, manager în Programul Comun al Consiliului Europei privind Susţinerea Democraţiei în Republica Moldova, însoţită de Ruslan Grebencea, coordonator de program în domeniul drepturilor omului.
Întrevederea a avut ca scop concretizarea unor momente organizatorice în legătură cu evaluarea rezultatelor obţinute de către beneficiarii Programului care urmează a fi puse în discuţie la 15 decembrie curent în cadrul Şedinţei Comitetului de Coordonare a Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene privind Susţinerea Democraţiei în Republica Moldova.
Domnul Veaceslav Didâc, asistat de Viorica Puica, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, şi Eugenia Chistruga, şefa secţiei formare formatori şi relaţii internaţionale, INJ, a adus sincere mulţumiri Uniunii Europene şi Consiliului Europei pentru suportul acordat în vederea consolidării activităţii Institutului.
Rezultatele pozitive înregistrate de Institutul Naţional al Justiţiei marchează o reuşită în realizarea obiectivelor pe care şi le-a asumat în cadrul acestui Program pe dimensiunea Componentei 2 şi 3.
Suportul Uniunii Europene şi Consiliului Europei acordat Institutului denotă o colaborare eficientă în vederea consolidării activităţii sale, fiind discutată posibilitatea susţinerii în continuare a Institutului în realizarea obiectivelor pe care şi le-a propus pentru 2012.