07. 09. 2011
Directorul executiv al Institutului Naţional al Justiţiei, doamna Anastasia Pascari, a avut o întrevedere cu consultantul principal în supremaţia legii în cadrul Organizaţiei Management Systems International, Washington, SUA, doamna Shelley Wieck, aflată în Republica Moldova în scopul identificării unor parteneri pentru implementarea Programului privind Consolidarea Instituţiilor Statului de Drept, finanţat de către Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
Doamna Anastasia Pascari a informat oaspetele despre activităţile Institutului, menţionînd rolul acestuia şi atribuţiile date prin lege, precum şi necesităţile în vederea asigurării instruirii iniţiale şi continue a judecătorilor şi procurorilor, a formatorilor naţionali, dar şi a altor categorii de persoane care contribuie la înfăptuirea justiţiei.
Doamna Shelley Wieck a ţinut să aducă la cunoştinţă menirea realizării acestui Program în Republica Moldova, în primul rînd prin contribuţia maximal posibilă la consolidarea capacităţii instituţionale, a transparenţei şi a responsabilităţii instituţiilor cheie ale sistemului judiciar în scopul garantării independenţei şi sporirii eficienţei şi profesionalismului întregului sistem judecătoresc.
La întrevedere au mai participat domnul Veaceslav Didâc, director executiv adjunct, doamnele Viorica Puica, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, Ecaterina Popa, şefa secţiei instruire continuă, INJ.