Şedinţă preparatorie privind desfăşurarea seminarelor cu tematica anticorupţie

19. 04. 2013

La Institutul Naţional al Justiţiei a avut loc o şedinţă preparatorie la care s-a pus în discuţie organizarea unei serii de cursuri de instruire continuă în domeniul combaterii corupţiei.

A fost constituit un grup de lucru din care fac parte Anastasia Pascari, Director executiv al INJ, Ecaterina Popa, şefa Secţiei instruire continuă, Richard Grawey, Director ABA ROLI Moldova, Alina Secrieru şi Daniela Moraru (ABA ROLI), Radu Foltea, Ambasada SUA în R. Moldova, Bogdan Zumbreanu şi Tatiana Mostovei de la Centrul Naţional Anticorupţie şi Eduard Varzari de la Procuratura Anticorupţie. 

Scopul şedinţei a fost identificarea subiectelor şi problemelor importante din domeniu pentru a fi abordate în cadrul trainingurilor de către experţi din România – Cristi Danileţ, judecător al Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Morar, procuror, fost şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi Laura Ştefan, expert anticorupţe. Temele sugerate de către grupul de lucru s-au axat pe practici speciale de investigaţii, probele care necesită a fi acumulate în cazurile de corupţie, examinarea dosarului de către ofiţerul de urmărire penală în colaborare cu procurorul la etapa înaintării acestuia în instanţa de judecată, aprecierea probelor de către instanţă şi inadmisibilitatea lor, identificarea volumului optim de lucru al unui investigator, procuror şi judecător, consecinţele actelor de corupţie, valoarea actelor juridice încheiate cu elementul coruptibil şi interacţiunea lor cu probatorii în cauza penală etc.
 
În cadrul şedinţei s-a stabilit ca vor fi organizate, în lunile mai şi iunie, şase traininguri, la care vor fi instruiţi 180 de judecători, procurori şi ofiţeri de urmărire penală.