Standarde internaţionale şi naţionale în domeniul migraţiei şi azilului

23. 05. 2013
În zilele de 22 şi 23 mai, la Institutul Naţional al Justiţiei a avut loc cursul de instruire pentru judecători dedicat migraţiei şi azilului.
 
Evenimentul a fost posibil graţie colaborării cu Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraţionale (ICMPD) în cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană „Combaterea Migraţiei Iregulare în Moldova”, proiect care vizează planificarea unui şir de instruiri pentru corpul de judecători şi procurori din perspectiva consolidării cunoştinţelor în domeniul protecţiei drepturilor migranţilor, în procesul de examinare şi emitere a deciziilor de către instanţele de drept conform standardelor europene.
 
Unul dintre obiectivele proiectului constă în consolidarea capacităţilor instituţionale ale structurilor implicate în gestionarea migraţiei în R. Moldova, în special în vederea realizării angajamentelor asumate în Planul de actiuni în domeniul liberalizării regimului de vize cu Uniunea Europeană.
 
Participanţii au fost salutaţi de către Veaceslav Didâc, director executiv adjunct al INJ, Ecaterina Silvestru, şefă de direcţie în cadrul Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne, şi Jana Zacios, manager de proiect la ICMPD Viena.
 
Experţii din Republica Ungară – Katalin Zambo, Universitatea Naţională a Serviciului Public, şi Peter Lang, Oficiul de Imigrare şi Naţionalitate, – au făcut prezentări referitoare la standardele europene şi practica judiciară privind dreptul migraţiei, reformele în reglementările migraţiei iregulare, normele europene şi internaţionale privind acordarea statutului de apatrid. Ei au împărtăşit bunele practici din ţara lor.
 
Formatorul INJ, Marina Anton, judecător la Curtea de Apel Chişinău, a expus în faţa audienţilor contextul naţional şi practica judiciară, referindu-se, în mod special, la rolul instanţelor de judecată atunci când sunt examinate cazuri legate de migraţie.
 
În calitate de experţi naţionali au fost invitaţi colaboratorii Biroului Migraţie şi Azil – Mihail Vodă, inspector superior în Direcţia combaterea migraţiei ilegale a străinilor, şi Natalia Guma, şef-adjunct al Direcţiei azil şi integrare – pentru a spori cooperarea inter-instituţională şi a identifica mecanismele de facilitare a procesului de examinare şi coordonare a cazurilor legate de migraţie şi azil. Iar câţiva reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale – îi menţionăm pe Simion Terzioglo, coordonator de programe OIM Moldova, şi Octavian Mohorea, şef al Biroului Naţional ICNUR Moldova, precum şi ai societăţii civile, Oleg Palii, preşedintele Centrului de Drept al Avocaţilor, – au relatat despre  rolul şi experienţa acestor organizaţii în domeniul protecţiei drepturilor migranţilor, aspectele legate de politicile de azil şi apatridie în Republica Moldova.
 
În cadrul instruirii, participanţii au fost rugaţi sa propună noi subiecte la tema dată, care vor fi discutate în sesiunea din toamnă, cand se vor desfăşura încă două traininguri de acest gen.