Institutul Național al Justiției atrage atenția asupra faptului că persoanele care vor promova concursul de admitere din acest an urmează să își pregătească dosarul medical pentru a se prezenta:
- candidații la funcția de judecător – la Comisia specializată a Ministerului Sănătății din cadrul Dispensarului Republican de Narcologie;
- candidații la funcția de procuror – la Comisia pentru verificarea stării de sănătate din cadrul Policlinicii de Stat.
Dosarul medical trebuie să conțină următoarele acte:
pentru candidații la funcția de judecător
- cererea candidatului la funcția de judecător privind verificarea stării de sănătate;
- fișa medicală a bolnavului de ambulator (F 025/e);
- concluzie despre starea sănătății de la comisia medicală psihiatrică;
- concluzie despre starea sănătății de la comisia medicală narcologică;
- concluzie despre starea sănătății de la medicul de familie, cardiolog, endocrinolog, oftalmolog, otorinolaringolog, chirurg.
pentru candidații la funcția de procuror
- cererea candidatului la funcţia de procuror sau procurorului în funcţie, cu solicitarea verificării stării de sănătate;
- actul de identitate al solicitantului;
- concluzia despre starea sănătăţii de la medicul de familie, cu referire la capacitatea generală de muncă (086/U);
- certificatul privind evidenţa psihiatrică;
- certificatul privind evidența narcologică.
Dosarul medical urmează să fie completat până la data de 5 octombrie inclusiv, iar, în perioada 6-9 octombrie curent, să fie depus la Comisia pentru verificarea stării de sănătate din cadrul Dispensarului Republican de Narcologie și la Comisia pentru verificarea stării de sănătate din cadrul Policlinicii de Stat.
Menționăm că verificarea stării de sănătate a candidaților care au promovat concursul de admitere se desfășoară conform procedurii și în condițiile specificate de:
- Regulamentul cu privire la verificarea stării de sănătate a candidaților la funcția de judecător și a judecătorilor în funcție (aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.479 din 22.03.2013);
- Regulamentul cu privire la verificarea stării de sănătate a candidaților la funcția de procuror și a procurorilor în funcție (aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.761 din 04.10.2016).
De reținut că, potrivit taxelor stabilite în Catalogul tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare prestate contra plată de către instituțiile medico-sanitare publice, cheltuielile pentru efectuarea examenelor medicale necesare vor fi acoperite de către solicitanți.