Medierea în cauze civile şi comerciale

20. 11. 2013
La Institutul Naţional al Justiţiei, judecători, arbitri şi mediatori au audiat cursul de instruire continuă dedicat medierii în cauze civile şi comerciale. Seminarul a avut loc pe 18 noiembrie, graţie suportului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi al Centrului de Soluţionare Eficientă a Disputelor din Marea Britanie (CEDR).
 
În calitate de experţi au evoluat Ranse Howell, şeful Academiei de Negocieri şi Leadership, mediator al CEDR, şi Srdan Simac, mediator şi judecător din Zagreb, Croaţia.
 
Ranse Howell a vorbit despre proiectul finanţat de către BERD pentru oferirea asistenţei în reforma sectorului justiţiei din Republica Moldova, în mod special, prin consolidarea sistemului de soluţionare alternativă a litigiilor din statul nostru şi promovarea utilizării acestuia.
 
Implementarea sistemelor ADR (soluţionarea alternativă a litigiilor) apare ca o prioritate pentru creşterea accesului la justiţie şi a încrederii în sistem, pentru diminuarea dependenţei de instanţele de judecată şi promovarea activă a investiţiilor străine directe. Este important ca soluţionarea alternativă a litigiilor să funcţioneze într-un mediu propice legal și comercial.
 
Despre experienţa croată în implementarea medierii în instanţele judecătoreşti, despre obstacolele depăşite şi progresele obţinute pe parcursul a 10 ani a relatat dl Srdan Simac. În cadrul trainingului au mai fost abordate teme ce ţin de rolul judecătorului în sistemul de mediere naţional, diferenţa dintre adjudecare şi conciliere, principiile şi etica mediatorului, participarea activă a mediatorilor în soluţionarea litigiilor. Alte subiecte discutate au vizat procesul de mediere, determinarea cazurilor adecvate pentru mediere, precum şi aspectele problematice frecvent întâlnite în activitatea de mediator.
 
Participanţii au fost angajaţi în exerciţii practice pentru o mai bună înţelegere a medierii, a procesului şi a modului în care aceasta poate fi folosită în instanţe.