Vineri, 3 aprilie 2020, Institutul Național al Justiției în parteneriat cu Programul European al Consiliului Europei pentru formarea juriștilor în domeniul drepturilor omului (Programul HELP) au lansat virtual cursul-pilot de instruire la distanță „Alternative la detenție”. Dezvoltat de echipa HELP și ajustat în conformitate cu ordinea juridică națională, acesta este destinat judecătorilor, procurorilor, colaboratorilor instanțelor judecătorești, consultanților procurorului, precum și avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat.
„Utilitatea instruirii la distanță este mai evidentă în condiția suspendării procesului de formare continuă, ca urmare a evoluției situației epidemiologice și a măsurilor întreprinse pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Acest fapt a făcut lansarea cursului mai actuală ca oricând, împreună cu alte șapte cursuri demarate de INJ la 26 martie curent”, se spune în mesajul de salut al Directorului Institutului Național al Justiției, coordonator național al Programului HELP al CoE, Diana Scobioală.
Cursanții, cu ajutorul tutorilor Anatolie Munteanu, formator INJ, și Tatiana Ciaglic, șefa Secției e-Instruire din cadrul Centrului de Resurse Juridice al INJ, formator INJ, vor dezvolta cunoștințe privind esența, reglementarea și modul de aplicare a măsurilor de detenție. În acest context, cursul face referire la cele mai relevante standarde universale și regionale în materia sancțiunilor și măsurilor comunitare.
Programul de instruire la distanță, activ în perioada aprilie-iunie 2020, conține prezentări, tutoriale video, studii de caz, teste, forum pentru discuții etc., care vin să susțină procesul de formare în domeniu a 84 de beneficiari INJ care au reușit să se înregistreze la curs. Cei care vor promova testul final vor acumula 40 de ore de instruire și vor primi certificate eliberate de Programul HELP al Consiliului Europei.
Lansarea cursului electronic „Alternative la detenție” a fost posibilă grație Proiectului Consiliului Europei „Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”, finanțat de Guvernul Norvegiei.