Lansarea oficială a studiilor pentru audienţii care au susţinut admiterea în 2013

01. 10. 2013

Astăzi, 1 octombrie, Institutul Naţional al Justiţiei marchează cea de-a VII-a festivitate dedicată lansării unui nou curs de instruire iniţială a candidaţilor la studii pentru funcţiile de judecător şi procuror.

<--break->

La evenimentul moderat de către Eduard Ababei, preşedintele Consiliului INJ, vicepreşedinte al Curţii de Apel Bălţi, au participat Nichifor Corochii, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Corneliu Gurin, Procuror General al R. Moldova, Iulia Sârcu, vicepreşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Druţă, Preşedintele Asociaţiei Judecătorilor din R. Moldova, Anatol Munteanu, Preşedintele Centrului pentru Drepturile Omului, şi formatori care vor susţine, timp de 18 luni, procesul de învăţământ.

Cei 35 de audienţi – 15 la studii pentru funcţia de judecător şi 20 – pentru funcţia de procuror, înmatriculaţi la INJ după aprobarea rezultatelor concursului de admitere 2013, vor beneficia în perioada 1 octombrie 2013 – 31 martie 2015 de o pregătire profesională de calitate.

Amintim că la concursul de admitere din acest an au participat 148 de persoane, dintre care pentru studii la funcția de judecător au depus cereri 43 de persoane, iar pentru studii la funcția de procuror – 105 persoane. Numărul de locuri pentru studii la Institutul Național al Justiției este stabilit în fiecare an, conform necesităților, de către Procuratura Generală și Consiliul Superior al Magistraturii.

 
       
 
Vom reveni cu spicuiri din mesajele adresate noilor audienţi de către personalităţi din sistemul justiţiei.
Azi vă prezentăm luarea de cuvânt a dnei Anastasia Pascari, Director executiv al INJ.
 
 
     "Stimați invitați,
      Stimaţi colegi,
      Dragi audienţi !
 
Astăzi, Institutul Național al Justiției marchează inaugurarea unui nou an de studii la cursurile de formare iniţială a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror.
 
INJ a fost constituit în anul 2006, în temeiul Legii cu privire la Institutul Naţional al Justiţiei. Este o instituţie relativ tânără de pregătire a viitorilor judecători şi procurori, precum şi de formare continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie.
 
Cu toate acestea, INJ, în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Consiliul Superior al Procurorilor, Ministerul Justiţiei, alte instanţe şi instituţii ale statului, a reuşit să-și consolideze activitatea. Potrivit Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, Institutul va deveni un centru unic de formare inițială a candidaţilor la funcția de judecător și procuror, de formare continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, cât și a altor categorii de profesionişti din sectorul justiţiei.
 
INJ se bucură de o mare susţinere din partea organismelor internaţionale, activitatea Institutului fiind orientată spre integrarea europeană.
 
Doresc să menţionez că la INJ se pune accentul, în primul rând, pe calitatea studiilor. Astfel, planurile de învăţământ sunt întocmite ţinându-se cont de Strategia de reformare a sectorului justiţiei, alte planuri strategice naţionale, Strategia de dezvoltare a INJ, precum şi reeşind din necesităţile de pregătire a viitorilor judecători şi procurori.
 
O atenţie deosebită se acordă şi selectării formatorilor, care sunt selectați în bază de concurs și dispun de înalte calităţi profesionale şi morale.
 
Onorată audienţă,
În anul curent, în baza hotărârilor CSM şi CSP, la concurs au fost scoase în total 35 de locuri, dintre care 20 – pentru candidaţi la funcţia de procuror şi 15 locuri – pentru candidaţi la funcţia de judecător.
 
La concurs s-au înscris pentru cursurile de formare iniţială la funcţia de procuror 105 persoane, şi respectiv 43 persoane pentru candidaţi la funcţia de judecător. Din aceste date rezultă că la studii pentru funcţia de procuror au candidat câte 5 persoane pe un loc, iar pentru funcția de judecător – câte 3 persoane pe un loc.
 
În comparaţie cu anii precedenţi, concursul pentru cursurile de formare a viitorilor judecători a fost mai mic – probabil, din cauza modificărilor legislative care au creat anumite impedimente.
 
Astfel, pentru a participa la concurs, noile modificări la Legea cu privire la statutul judecătorului prevăd că la studii pentru funcția de judecător pot candida persoanele care au o vechime în muncă de cel puţin 2 ani în funcţiile juridice stabilite de CSM.
 
În asemenea circumstanţe, absolvenţii instituţiilor superioare de învăţământ, licenţiaţi în drept, care au absolvit anul acesta facultatea, au fost din start înlăturaţi de la concurs.
 
Nu au putut să participe la concurs nici persoanele licenţiate în drept care au activat în alte funcţii juridice, decât cele stabilite de CSM.
 
Deşi au existat aceste impedimente, concursul a fost unul considerabil, ceea ce demonstrează interesul sporit faţă de studiile care se obţin în cadrul Institutului.
 
În perioada susținerii examenelor de admitere povara cea mai grea a căzut pe umerii membrilor Comisiei pentru examenele de admitere. În această ordine de idei, aduc mulţumiri membrilor Comisiei, care au respectat principiile transparenţei şi egalităţii, au fost destul de exigenţi şi s-au isprăvit cu misiunea de verificare a cunoştinţelor concurenţilor, reuşind să-i aprecieze după merit. Prin urmare, sperăm că au fost selectaţi cei mai buni concurenţi, care, prin ordinul directorului INJ, de astăzi, au fost înmatriculaţi la studii.
 
Dragi audienţi, 
Permiteţi-mi să vă felicit cu ocazia reuşitelor la admitere şi înmatricularea la INJ, în speranța că această zi va rămâne una deosebită viaţa Dumneavoastră.
 
Vă doresc să depuneți în perioada studiilor toate eforturile pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele în domeniu dreptului, astfel ca aceste cunoştinţe să le puteţi aplica în profesiile la care aspiraţi.
 
Devenind judecător sau procuror, Dumneavoastră veţi fi mereu în vizorul societăţii, iar asta înseamnă că nu este de ajuns să fiţi numai specialişti de înaltă calificare – judecătorii şi procurorii trebuie să aibă un comportament decent în societate şi să dea dovadă de-o integritate care să corespundă exigenţilor statutului înalt pe care îl deţin.
 
Stimaţi audienţi, 
Dumneavoastră sunteţi acei care veţi avea parte de o instruire modernă, cu accentul pus pe activităţile practice în proporţie de 70% faţă de orele teoretice. În cadrul stagiilor de practică, care durează aproape şase luni, veţi îmbina armonios acumularea abilităţilor practice cu simulări de procese judiciare, care vor fi organizate la Institut cu durata de două zile în fiecare lună.
 
Pe parcursul studiilor veţi obține competenţe specifice la: interpretarea şi aplicarea uniformă a legislaţiei naţionale şi internaţionale; studierea jurisprudenţei CtEDO privind respectarea drepturilor omului; respectarea exigenţilor normative şi deontologice impuse profesiei ş.a. Veţi beneficia de lecţii publice oferite de personalităţi notorii atât din ţară, cât și de peste hotare, de ambasadori şi experţi străini.
 
În această zi, aducem înaltele noastre consideraţiuni formatorilor Institutului, care, prin munca lor asiduă, cu bunăvoinţa de a-şi împărtăşi cunoştinţele şi experienţa în domeniu, contribuie decisiv la succesele Institutului. Îi felicităm pe toţi formatorii cu ocazia începutului noului an de studii, dorindu-le multă sănătate, prosperare şi performanţe în activitatea lor nobilă.
 
Merită o bună apreciere şi activitatea Consiliului INJ, precum şi întregul nostru colectiv, care va asigura un proces eficient de instruire a audienţilor.
 
Stimaţi audienţi, 
Permiteţi-mi să vă felicit încă o dată cu ocazia admiterii și începutul studiilor la INJ. Vă doresc să aveţi multă voinţă şi sârguinţă în acumularea cunoştinţelor şi abilităţilor practice, să depuneţi toate eforturile pentru a absolvi cu succes cursurile şi să vă realizaţi aspiraţia de a deveni buni judecători şi procurori.
Într-un ceas bun!"