La INJ au început examenele de absolvire

16. 03. 2015
Astăzi şi mâine, 15 candidaţi la funcţia de judecător şi 20 de candidaţi la funcţia de procuror susţin proba scrisă care constă în întocmirea unor acte procesuale pe baza dosarelor sau a speţelor (proiecte de hotărâri şi sentinţe – pentru candidaţii la funcţia de judecător, iar pentru candidaţii la funcţia de procuror – rechizitorii şi cereri de chemare în judecată).
 
Comisia pentru examenele de absolvire a cursurilor de formare iniţială de către candidaţii la funcţia de judecător are următoarea componenţă: preşedinte – Oleg Sternioală, judecător al Curţii Supreme de Justiţie, membri – Valeriu Bodean, procuror pentru misiuni speciale, membru al Colegiului de calificare, Nelea Budăi, vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Iurie Iordan, judecător al Curţii de Apel Chişinău, Nicolae Roşca, doctor, conferenţiar universitar, şef al Catedrei Dreptul Antreprenoriatului din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, secretar – Inga Darii, consultant în Secţia formare continuă a INJ.
 
Membri ai Comisiei pentru examenele de absolvire a cursurilor de formare iniţială de către candidaţii la funcţia de procuror sunt: preşedinte – Ruslan Popov, procurorul sect. Ciocana din mun. Chişinău, membru al Consiliului Superior al Procurorilor, membri – Nadejda Toma, judecător al Curţii Supreme de Justiţie, Ghenadie Pârlii, şef interimar al Secţiei investigaţii financiar-economice din cadrul Direcţiei investigaţii generale a Procuraturii Generale, Carolina Vidraşcu-Brânză, procuror pentru misiuni speciale la Procuratura Generală, Adriana Eşanu, doctor în drept, conferenţiar universitar, secretar – Natalia Visternicean, consultant în Secţia formare iniţială a INJ.
 
Pe 23 martie va avea loc proba verbală la disciplinele de specializare: organizarea activităţii instanţelor judecătoreşti, etica şi deontologia judecătorului, organizarea activităţii organelor procuraturii, etica şi deontologia procurorului.
 
Desfăşurarea ceremoniei oficiale de înmânare a atestatelor de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei audienţilor care au studiat în perioada 2013-2015 este preconizată pentru 31 martie, după care absolvenţii vor putea să candideze la funcţiile vacante de judecător şi de procuror.