Intervievarea copiilor victime sau martori ai infracţiunilor

25. 05. 2015

În contextul planului Grupului de lucru inter-instituţional pentru realizarea acţiunilor în domeniul justiţiei juvenile prevăzute de Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016, Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, în parteneriat cu Ministerul Justiţiei şi cu Centrul pentru Dezvoltare Socială MOVISIE, cu susţinerea Reprezentanţei UNICEF în Republica Moldova şi a Fundaţiei OAK, implementează proiectul „Intervievarea structurată a copiilor victime şi martori din Moldova”. Acesta are ca scop promovarea bunelor practici, contribuind, astfel, în mod semnificativ, la aplicarea unor standarde de calitate înaltă în abordarea cazurilor penale în care sunt implicaţi copii în calitate de victime sau martori ai violenţei, abuzului şi exploatării.

Cu această tematică sunt preconizate un ciclu de instruiri în domeniul protecţiei speciale a copiilor victime/martori ai infracţiunilor, primul curs desfăşurându-se în perioada 25-28 mai, la Institutul Naţional al Justiţiei.
 
Intervievatori în domeniul desfăşurării interviului video de investigaţie sunt formaţi de către experţi internaţionali – Nigel Stewart King, reprezentant al Asociaţiei Britanice pentru Studiul şi Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (BASPCAN) din Marea Britanie, şi Bert Groen, consultant superior pe probleme de violenţă sexuală şi domestică din cadrul Centrului pentru Dezvoltare Socială MOVISIE din Olanda.
 
Agenda sesiunilor de instruire o vizualizaţi aici.