La 4-6 mai curent la Institutul Național al Justiției s-a desfășurat cursul se instruire în vederea specializării procurorilor în domeniul justiției pentru copii, organizat de INJ în parteneriat cu UNICEF, cu suportul financiar al Ambasadei Suediei. Scopul organizării acestei instruiri este determinat de asigurarea respectării drepturilor copilului prin consolidarea capacităților de protecție a procurorilor în interesul superior al copilului în contact cu sistemul de justiție.
În acest context, obținerea şi actualizarea cunoștințelor în exercitarea urmăririi penale în cazurile cu implicarea minorilor, dezvoltarea abilităților de interacțiune a procurorilor cu copii în conflict cu legea, copii victime și martori ai infracțiunii, formarea contextului de conștientizare a rolului procurorului în asigurarea respectării drepturilor copilului în contact cu sistemul de justiție sunt unele din obictivele propuse ale acestui curs de instruire.
Participanţii au fost salutaţi de Veaceslav Didâc, director executiv adjunct al INJ, Eugen Rusu, Procurorul General adjunct, Procuratura Generală, şi Sorin Hanganu, coordonator de proiecte, Protecţia copilului, UNICEF Moldova, care au ţinut să aprecieze importanţa organizării acestei instruiri.
În cadrul cursului de instruire, formatorii naţionali în domeniul justiţiei juvenile Raisa Botezatu, judecător la Curtea Supremă de Justiţie, Svetlana Chintea, psihopedagog, Centrul Internațional La Strada, Viorel Ciobanu, procuror, Procuratura Generală, Vasile Rotaru, conferenţiar universitar, USM, formatorii INJ Iurie Perevoznic, procuror, șef Secție minori și drepturile omului, Procuratura Generală, Victor Zaharia, directorul, Institutul de Reforme Penale, Adrian Mircos, procuror, şef Secţie control al urmăririi penale a Procuraturii Generale, Vladimir Holban, procuror detaşat, şef Secţie formare iniţială INJ, Lidia Gorceag, psiholog, Mariana Gornea, procuror, șef-adjunct, Secția minori și drepturile omului, Procuratura Generală, precum şi reprezentanţii Procuraturii Generale Oleg Gavriliță, șef-adjunct Secție judiciar-civilă și de contencios administrativ, Vitalie Bordea, șef Secție control al executării pedepselor și locurilor de detenție, Vladimir Adam, şef Secţie judiciar-penală, au abordat un şir de subiecte importante ce ţin de tematica justiţiei pentru copii.
Acestea sunt: • Sarcinile organelor Procuraturii în domeniul protecţiei drepturilor copilului; •Organizarea activităţii procurorului de verificare a respectării legislaţiei privind protecţia copilului; • Responsabilitatea părinţilor, a altor reprezentanţi legali pentru îngrijirea şi educarea copiilor; • Particularităţile răspunderii contravenţionale a minorilor; • Asigurarea respectării drepturilor minorilor aflaţi în detenţie; • Metodele de lucru cu minorul implicat în procesul urmării penale cu statut de bănuit, învinuit, inculpat; • Copilul-victimă/martor în procesul de urmărire penală; • Controlul judiciar asupra urmăririi penale în privinţa minorilor; • Particularităţile aplicării măsurilor procesuale de constrîngere în privinţa minorilor în procesul urmării penale etc.
Agenda cursului de instruire a însumat şi o sesiune practică privind audierea copilului care s-a desfăşurat în incinta Centrului internaţional „La Strada”.
La finele cursului participanţilor le-au fost înmînate certificate de participare.