Instruire în domeniul eficientizării procesului penal

16. 03. 2011

În perioada 15-16 martie curent, în aulele Institutului Naţional al Justiţiei şi-a desfăşurat lucrările seminarul „Eficientizarea procesului penal prin interacţiunea dintre profesii”. Colaborarea Institutului Naţional al Justiţiei cu Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova (NORLAM) a făcut posibilă organizarea unui asemenea seminar, fiind destinat judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor.

Evenimentul se enumeră drept o activitate mixtă de instruire a participanţilor, însumînd abordările a două tematici actuale la moment în sistemul judecătoresc din Republica Moldova. 

În cadrul primei zile a seminarului, experţii NORLAM domnul Dag Brathole, şeful Misiunii NORLAM, judecător, domnul Jogeir Nogva, procuror, domnul Espen Solberg Rinnan, avocat, doamna Anne Cathrine Christianssen, procuror, domnul Denis Arcuşa, consultant juridic local, NORLAM, au luat în dezbatere subiecte precum: • Importanţa jurisprudenţei CtEDO şi a celei naţionale pentru instanţele de judecată; • Precedentul judiciar, ilustrat prin deciziile instanţelor de judecată din Norvegia şi Republica Moldova; • Accesul la materialele dosarului; Citirea declaraţiilor martorului în şedinţa de judecată; • Căutarea celor mai importante hotărîri ale CtEDO în limba română şi rusă.
Cea de-a doua parte a seminarului a fost dedicată justiţiei juvenile. Domnul  Sorin Hanganu, coordonator proiecte, Protecţia copilului, UNICEF Moldova, experţii norvegieni nominalizaţi, precum şi domnul Vasile Rotaru, lector superior, USM, formator naţional în domeniul justiţiei juvenile, au abordat tematici cu referire la: • Proiectele UNICEF; • Jurisprudenţa internaţională în domeniul justiţiei juvenile; • Mediul prietenos al copilului; • Legislaţia Republicii Moldova, jurisprudenţa şi practica naţională în domeniul justiţiei juvenile.
Conform Planului de instruire continuă 2011, seminarul cu aceeaşi tematică va a fi organizat pe tot parcursul semestrului, urmînd ca fiecare categorie de participanţi să beneficieze de numărul de ore de instruire continuă stabilit conform legii.