INJ trece la o nouă etapă de colaborare cu Asociația Judecătorilor

01. 08. 2013

Conştientizând importanţa şi oportunitatea unirii eforturilor pentru sporirea încrederii publice în sistemul judecătoresc şi creşterii imaginii corpului de magistraţi în societate, precum şi necesitatea interacţiunii dintre părţi în scopul eficientizării procesului de perfecţionare a instruirii judecătorilor şi a altor categorii de persoane care înfăptuiesc justiţia, Institutul Național al Justiției și Asociaţia Judecătorilor din Republica Moldova au semnat marți, 30 iulie, un acord de colaborare.

 Ion Druță, Președintele Asociației și Președinte al Judecătoriei Botanica din mun. Chișinău, a menționat în cadrul ceremoniei de semnare că Asociația a colaborat și până în prezent cu INJ, iar de acum încolo își asumă documentar misiunea de a lărgi și aprofunda relațiile respective, mai ales cele în domeniul instruirii continue. Totodată, Anastasia Pascari, Directorul executiv al Institutului Național al Justiției, susține că-i momentul potrivit pentru a demonstra că această colaborare este una productivă. În vara curentă, va fi începută reparația clădirii Institutului și INJ va avea nevoie de spații pentru instruire, o solicitare în acest sens fiind trimisă și pe adresa Asociației.

În special, părţile îşi vor conjuga eforturile pentru a atinge următoarele obiective:

  • îmbunătăţirea pregătirii teoretice şi practice a magistraţilor şi a altor categorii de funcţionari care înfăptuiesc justiţia în Republica Moldova în diferite domenii ale dreptului, inclusiv uniformizarea practicii instanţelor de judecată;
  • creşterea standardelor de calitate a formării juridice şi a promovării unei instruiri de calitate a magistraţilor, în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
  • organizarea activităţilor comune de consolidare a capacităţilor instituţionale ale instanţelor de judecată prin intermediul unor instruiri tematice, prevăzute la implementarea reformelor în sectorul justiţiei pentru judecători şi alte categorii de funcţionari care înfăptuiesc justiţia în Republica Moldova.