INJ și AGEPI: reafirmarea angajamentului de cooperare la nivel interinstituțional

22. 02. 2022

Directoarea interimară a Institutului Național al Justiției Ecaterina Popa s-a întâlnit astăzi, 22 februarie 2022, cu Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) Eugeniu Rusu. Scopul acestei întrevederi a fost reafirmarea și consolidarea cooperării stabilite la nivel interinstituțional pe segmentul pregătirii profesionale a beneficiarilor INJ în domeniul proprietății intelectuale. La întrevedere au mai participat din partea AGEPI: Diana Stici, șefa Direcției juridice și Liliana Vieru, șefa Direcției comunicare și relații internaționale, iar din partea INJ: Cezara-Elena Polisca, consiliera Directoarei INJ, șefa Secției didactico-metodică și formare formatori, și Marina Leu, Secția formare continuă.

Ţinând cont de necesitatea promovării cunoştinţelor privind sistemul naţional și internațional de protecţie şi de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală în rândul profesioniștilor din sectorul justiţiei, au fost discutate aspecte despre dezvoltarea și actualizarea modulului de instruire continuă în domeniu.

În cadrul întrevederii, a fost abordat subiectul facilitării accesului judecătorilor din Republica Moldova, cu susținerea AGEPI, la cursul electronic „Proprietatea intelectuală”, oferit, cu titlu gratuit, de către Academia Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) în limba engleză. Totodată, părțile au discutat despre oportunitatea traducerii cursului în limba română și adaptării acestuia la necesitățile sistemului judecătoresc autohton și, respectiv, despre prestarea programului de instruire pe platformele naționale de formare la distanță.

Amintim că, în conformitate cu Memorandumul de cooperare semnat în 2013, Institutul Național al Justiției organizează în parteneriat cu AGEPI mai multe activități de instruire pentru judecători, procurori și alte categorii de persoane care contribuie la înfăptuirea justiției.