Inaugurarea cursului de formare continuă „Aplicarea legislaţiei din domeniul proprietăţii intelectuale”

10. 03. 2010

În sala de conferinţe a Institutului Naţional al Justiţiei (INJ) a fost inaugurat cursul de formare continuă „Aplicarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale” pentru judecători, procurori şi ofiţeri de urmărire penală.

În cuvîntul de deschidere Eugenia FISTICAN, director executiv al INJ, a salutat prezenţa la eveniment a Prim-ministrului Republicii Moldova Vladimir FILAT; a Excelenţei Sale, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova ASIF J.CHAUDHRY; a Directorului General al Agenţiei de Stat pentru Protecţia Intelectuală Lilia BOLOCAN şi a menţionat că odată cu dezvoltarea mecanismelor economiei de piaţă, proprietatea intelectuală a devenit o componentă importantă a dezvoltării economice, drepturile de proprietate intelectuală făcând obiectul de reglementare a unor legi noi, armonizate cu legislaţia internaţională.

Constituirea şi consolidarea INJ a fost promovată la nivel internaţional de către Consiliul Europei şi susţinută la nivel naţional şi, deşi este o instituţie tînără, a reuşit în această peroiadă scurtă să stabilească relaţii de parteneriat cu diferite organisme internaţionale, inclusuv cu ambasada SUA, care a acordat un suport substanţial la instruirea în domeniul tehnologiilor informaţionale, al deontologiei profesionale, al administrării activităţii instanţei etc. Astăzi Excelenţa Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova ASIF J.CHAUDHRY şi un grup de experţi americani sînt alături de noi pentru a ne susţine în organizarea cursului „Aplicarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale”, fapt pentru care le suntem profund recunoscători.
În alocuţiunea sa Prim-ministru Vladimir FILAT a apreciat drept oportună şi actuală problematica abordată, subliniind că „subiectul pus în discuţie în cadrul acestui seminar este mult prea important pentru a putea fi lăsat şi mai departe în poziţia în care s-a aflat pînă în prezent”, deoarece dreptul proprietăţii intelectuale este în directă conexiune cu drepturile consumatorului. Aceste probleme au o rezonanţă esenţială şi în dezvoltarea economiei Republicii Moldova, în asigurarea unei concurenţe echitabile pe piaţa ei.
 
Referindu-se la fenomenul pirateriei, Ambasadorul SUA în R. Moldova Asif Chaudhry, a accentuat faptul că acest tip de rapt este unul distructiv pentru societatea moldovenească şi că este de responsabilitatea statului să-i protejeze pe cei creativi, pe cei care vin cu inovaţii. Furtul de proprietate intelectuală se produce şi din vina titularilor acestei proprietăţi care, de cele mai multe ori, preferă să piardă înmiit decât să achite la stat o taxă minimă care le-ar asigura toate drepturile ce le revin.
Directorul General al Agenţiei de Stat pentru Protecţia Intelectuală LILIA BOLOCAN a menţionat că prin această acţiune se încearcă sensibilizarea specialiştilor în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii intelectuale.
 
Raportorii şi-au exprimat speranţa că seminarul de formare continuă va face mai multă lumină în această problemă şi starea de lucruri se va schimba spre bine, iar pentru aceasta este necesar a se elabora un plan de acţiuni şi a se respecta pas cu pas prevederile lui.
 
Cursul de formare continuă  s-a desfăşurat timp de două zile. Experţi în domeniu din SUA, Marea Britanie, Belgia, România şi Republica Moldova au luat în dezbatere împreună cu judecători, procurori şi ofiţeri de urmărire penală din ţară modul de aplicare a legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale.
 
La final au fost înmînate certificate de participare.