A fost lansat cursul HELP „Protecția datelor cu caracter personal în contextul publicării hotărârilor judecătorești”

26. 08. 2024

Vineri, 23 august 2024, via online, a fost lansat cursul de instruire la distanță „Protecția datelor cu caracter personal în contextul publicării hotărârilor judecătorești”. Dezvoltat de Programul european pentru formarea juriștilor în domeniul omului (Programul HELP), e-cursul este pilotat, la nivel național, de Institutul Național al Justiției pentru 71 de profesioniști din sectorul de drept: judecători, procurori, consultanți ai procurorilor, șefi de secretariat, asistenți judiciari, grefieri, colaboratori  ai instanțelor și ai procuraturilor, avocați care acordă asistență juridică garantată de stat, formatori INJ etc.

În deschidere, Ecaterina Popa, șefă a Direcției instruire și cercetare a INJ, focal point HELP, a subliniat numărul impresionant de peste 2000 de beneficiari ai INJ care au urmat cursurile HELP doar în ultimul an. De asemenea, dumneaei a exprimat interesul Institutului Național al Justiției de a lansa noi sesiuni de formare HELP, dedicate  inclusiv subiectelor relevante pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

În timpul evenimentului, moderat de Tatiana Brumă, șefă a Secției e-Instruire a Centrului de Informații Juridice (CIJ), reprezentanții Consiliului Europei – Oana Gîrlescu, manager de proiect a Unității de formare în domeniul justiției și drepturilor omului, HELP, și Octavian Sofransky, consultant la Departamentul guvernarea și dezvoltarea digitală,  –  precum și tutorele național al Programului HELP Tatiana Ciaglic, șefă a CIJ, formator INJ, au relatat despre evoluțiile recente ale Programului HELP, cadrul normativ internațional și provocările protecției dreptului la viața privată, perspectivele și deficiențele privind accesul public la hotărârile/încheierile judecătorești din Republica Moldova, aspectele practice de implementare a e-cursului etc.

Cursul HELP „Protecția datelor cu caracter personal în contextul publicării hotărârilor judecătorești” va fi activ în perioada 23 august – 23 septembrie 2024 și este al 23-lea preluat de Institutul Național al Justiției. Programul de formare conține două module care evidențiază, prin prisma jurisprudenței CtEDO și a reglementărilor UE, importanța protecției datelor în publicarea hotărârilor judecătorești și explică ce sunt datele cu caracter personal și modalitățile de colectare, utilizare și protejare a acestora prin diverse mecanisme și instrumente. Finalizarea acestui curs urmărește atingerea mai multor obiective de învățare, inclusiv capacitatea de a redacta sau de a revizui hotărârile judecătorești în conformitate cu standardele de protecție a datelor și cunoașterea căilor de atac disponibile la nivel procedural și operațional, precum și modul de aplicare a lor.

Activitatea a fost organizată de Programul european pentru formarea juriștilor în domeniul omului și Institutul Național al Justiției.