30. 09. 2013
În şedinţa ordinară din 27 septembrie 2013, condusă de președintele Eduard Ababei, vicepreședinte al Curții de Apel Bălți, Consiliul Institutului Național al Justiției a luat în dezbatere mai multe chestiuni ce țin de viața și activitatea curentă a INJ.
Totuși, cea mai importantă dintre ele a fost analiza și aprecierea rezultatelor examenelor de admitere din această toamnă. Informații la tema dată au prezentat Vladimir Holban, președinte al Comisiei de organizare și desfășurare a concursului de admitere, șeful Secției formare inițială a Institutului Naţional al Justiţiei, și Anatol Țurcanu, membru al Comisiei pentru examenele de admitere, judecător la Curtea de Apel Chișinău. Membrii Consiliului au apreciat concursul de admitere ca fiind organizat şi desfăşurat cu respectarea prevederilor Regulamentului de organizare a concursului de admitere la cursurile de formare inițială a judecătorilor și procurorilor la Institutul Naţional al Justiţiei din 29.06.2011, au aprobat lista candidaţilor la funcţia de judecător și cea a candidaţilor la funcţia de procuror admişi pentru a fi înmatriculaţi la cursurile de instruire iniţială în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei pentru perioada de studii 1 octombrie 2013 – 31 martie 2015.
În cadrul ședinței, s-a discutat și pe marginea Concepției de formare continuă a judecătorilor, procurorilor și altor profesioniști din sectorul justiției. O informație la temă a prezentat Olga Pisarenco, consilierul Directorului executiv al INJ. Înainte ca proiectul să fie pus spre aprobare, dumneaei a spus: „Întru executarea acțiunii nr.1.3.1.pct.1 din Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, proiectul Concepției a fost definitivat în urma analizei Concepției precedente de formare continuă a judecătorilor, procurorilor și altor profesioniști din sectorul justiției, ținând cont de avizele Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Procuraturii Generale, Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, Consiliului de Mediere, Ministerului Justiției, Oficiului Central de Probațiune, Departamentului de Administrare Judecătorească, Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, Centrului Național de Expertize, precum și de recomandările dnei expert Diana-Elena Ungureanu, judecător, formator la Institutul Național al Magistraturii din România, și ținând cont de discuțiile din cadrul unei mese rotunde cu tematica respectivă”.
Membrii Consiliului au votat în unanimitate Concepția de formare continuă și au decis ca ea să fie publicată pe pagina web a Institutului Național al Justiției.
În continuare, Consiliul a aprobat Comisia pentru examenul de capacitate a șefilor secretariatelor instanțelor judecătorești, care urmează să aibă loc la 4 octombrie curent pentru primul grup.
La ședința Consiliului INJ din 25.01.2013 a fost aprobat Planul de învățământ pentru instruirea inițială a asistenților judiciari în anul 2013. În vederea realizării acestuia, au fost identificați formatorii. Ei au elaborat curriculumurile disciplinare, care, prezentate spre analiză în ședința curentă, au fost aprobate.
Una din informațiile prezentate de Mariana Pitic, șefa Direcției instruire și cercetare a INJ, a fost despre grupul de experți, recrutați de USAID ROLISP, care au elaborat Curriculumul pentru formarea formatorilor INJ. În baza acestui curriculum, la INJ s-a desfășurat, în parteneriat cu USAID ROLISP, în perioada 16-17 septembrie curent, un curs de formare formatori, care și-a dovedit eficiența. Acesta, dar și alte curriculumuri elaborate pentru instruirea continuă și inițială au fost aprobate.