Două tematici – două cursuri de instruire

18. 11. 2013
Vineri, 15.11.2013, Institutul Naţional al Justiţiei a organizat 2 seminare pentru formarea continuă a judecătorilor şi a procurorilor cu genericul Asistenţa juridică internaţională în materie civilă şi Particularităţile soluţionării litigiilor ce ţin de domeniul protecţiei consumatorilor. 
 
Cursurile, desfăşurate la Judecătoria sectorului Botanica, au prevăzut analiza unor aspecte de o importanţă esenţială în activitatea instanţelor judecătoreşti în cadrul cărora audienţii şi-au consolidat cunoştinţele în materie de asistenţă juridică internaţională şi în domeniul protecţiei consumatorului.
 
Discuţiile în cadrul primului seminar au fost dirijate de către formatorii Dumitru Visternicean, membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi Silvia Capcelea, consultant în Direcţia cooperare juridică internaţională a Ministerului Justiţiei.
 
Dumnealor  au relatat despre instrumentele internaţionale în materie civilă la care Republica Moldova face parte, acestea fiind enumerate după criteriul aplicabilităţii: cele cu vocaţie universală şi europeană, cele regionale şi cele bilaterale interstatale.
 
 În continuare furnizorii au vorbit despre fundamentul juridic, cererea de asistenţă juridică internaţională - limba de comunicare, conţinutul şi forma cererii, proba notificării, neexecutarea cererii -, citarea martorilor şi a experţilor, comisiile rogatorii internaţionale, solicitări de informaţii şi acte extrajudiciare, cât şi despre valabilitatea actelor de procedură civilă. Alte subiecte abordate au fost Pensia alimentară, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti naţionale peste hotare şi a celor străine pe teritoriul Republicii Moldova şi Procedura de executare a acestora.
 
Al doilea seminar a avut drept scop asigurarea cunoaşterii particularităţilor soluţionării litigiilor de către judecători şi procurori şi a domeniului de aplicare a legislaţiei cu privire la protecţia consumatorului.
 
În legătură cu aceasta, Olesea Plotnic,  lector universitar la USM, formator INJ, a abordat procedura de soluţionare a litigiilor de consum, unele clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi practicile comerciale incorecte.
 
Alt formator, Violeta Cojocaru, dr. hab., profesor universitar la USM, a vorbit despre competenţa instanţelor de judecată ale RM în prezenţa elementului de extranietate şi despre recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine cu privire la litigiile de consum.
 
Menţionăm că în cadrul acestor seminare au fost instruiţi 40 de judecători şi 8 procurori din mai multe regiuni ale ţării.