11. 02. 2010
O delegaţie a Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi drepturile omului (OSCE/ODIHR) a efectuat o vizită de documentare la Institutul Naţional al Justiţiei.
Din delegaţie au făcut parte: Denis PETIT, şef-adjunct al Departamentului Democratizare OSCE/ODIHR, Carsten WEBER, şef secţie Supremaţia Legii OSCE/ODIHR, Rita TAMM, consilier superior în domeniul Supremaţiei Legii Misiunea OSCE în Moldova, şi Dinu MITCU, consilier juridic Misiunea OSCE în Moldova.
Reprezentanţii OSCE/ODIHR au avut drept scop să studieze şi să analizeze politicile de stat actuale în domeniul drepturilor omului din Republica Moldova, respectarea principiului supremaţiei legii, democratizării şi nediscriminării, precum şi evaluarea nivelului de implicare a OSCE/ODIHR în Moldova.
Un alt subiect discutat la întrevedere a fost cu referire la posibilitatea susţinerii Institutului Naţional al Justiţiei în domeniul instruirii iniţiale şi continuă a judecătorilor şi procuroilor.
La această întrevedere, INJ a fost reprezentat de Eugenia FISTICAN, Director executiv, care a ţinut să-şi exprime recunoştinţa pentru susţinerea metodologică şi financiară acordată de OSCE în vederea racordării activităţii INJ la standardele internaţionale şi disponibilitatea spre o colaborare eficientă în viitor.