23. 11. 2009
În perioada 23 noiembrie – 4 decembrie, la INJ, se desfăşoară Cursul de instruire iniţială a candidaţilor la funcţia de mediator (74 de ore), organizat în baza Curriculumului aprobat prin Hotărîrea Consiliului INJ nr.1 din 03.10.2008, în coordonare cu Ministerul Justiţiei şi cu asistenţa organizatorico-financiară a Proiectului PNUD Moldova „Consolidarea Capacităţilor Instituţionale ale Institutului Naţional al Justiţiei”.
La deschidere au participat Tatiana COJOCARU, manager de proiect PNUD Moldova, Constantin BRAGOI, şef al Departamentului Administrare Judecătorească al Ministerului Justiţiei, Marcel BURLACU, Preşedinte al Consiliului de Mediere.
Sesiunea a fost inaugurată printr-un cuvînt de salut, adresat audienţilor de către Valentin COVAL, ;ef Secţie instruire iniţială a INJ, care a ţinut să sublinieze că medierea a devenit o realitate în sistemul de justiţie a statelor cu o democraţie avansată şi constituie una din principalele metode alternative de soluţionare a conflictelor. Respectînd principiile fundamentale ale procedurii de mediere, axate pe caracterul voluntar şi pe conceptele de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate, prin mediere pot fi soluţionate numeroase tipuri de conflicte specifice raporturilor de dreptul familiei, dreptul muncii, drept civil, comercial sau penal. E de menţionat că INJ are o experienţă în domeniul instruirii iniţiale a candidaţilor la funcţia de mediator. Astfel pe parcursul anului 2008 în perioadele 6-17 octombrie şi 20-31 octombrie au urmat cursurile 64 persoane.
În cadrul cursului sînt puse în discuţie aspecte importante ale activităţii viitorilor mediatori, printre care:
· poziţionarea medierii în spectrul metodelor de soluţionare a disputelor (arbitraj, litigiu etc.);
· deontologia profesională a mediatorului şi construcţia paradigmei profesionale;
· cadrul juridic al medierii;
· conflictul: dinamica lui, identificarea cauzelor conflictului şi metodele de soluţionare a lui;
· etapele procesului de mediere;
· metode, abilităţi şt tehnici de mediere;
· medierea în cauzele penale, cele civile, în domeniul fiscal şi cel familial;
· comunicarea persuasivă în activitatea mediatorului;
· autocunoaşterea şi perfecţionarea continuă a mediatorului;
· monitorizarea (supervizarea) procesului de mediere.
Studiile vor finisa cu un examen de capacitate care cuprinde o probă scrisă şi constă în rezolvarea unui test teoretic multidisciplinar, incluzînd întrebări din toate temele studiate pe parcurs.
Cursul îi are în calitate de audienţi pe 30 de candidaţi la funcţia de mediator, admişi prin Ordinul Directorului executiv al INJ nr.410/A din 19.XI.2009.
Cursul îi are în calitate de audienţi pe 30 de candidaţi la funcţia de mediator, admişi prin Ordinul Directorului executiv al INJ nr.410/A din 19.XI.2009.