Delegații Institutului Național al Justiției – Tatiana Ciaglic, șefa Centrului de informații juridice, precum și audienții: Tatiana Brumă, candidată la funcția de judecător, și Cătălin Lîsîi, candidat la funcția de procuror, au participat la cursul „Noi provocări pentru justiție în contextul războiului. Compensarea victimelor războiului – aspecte penale și civile”, organizat de Școala Națională a Judecătorilor și Procurorilor din Republica Polonă (ȘNJPP), în perioada 17-18 noiembrie 2022, la Cracovia.
Sesiunea de instruire mixtă, formată din componenta juridică, precum și din cea lingvistică, de perfecționare a limbii engleze în activitatea profesională a avut loc în cadrul evenimentelor Visegrád Four (V4) găzduite în fiecare an de școlile naționale de magistratură din Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria.
Timp de două zile, participanții au fost familiarizați cu aspecte ce țin de standardele europene și americane pentru despăgubirea victimelor crimelor de război, a victimelor genocidului sau a victimelor crimelor împotriva umanității. Totodată, au luat cunoștință de abordarea internațională a termenilor: victimă, victime indirecte ale genocidului sau ale masacrelor, crimele și victimele lor în jurisprudența internațională, daunele suferite de victimele indirecte, inclusiv din cauza negării genocidului sau a masacrelor etc.
De asemenea, reprezentanții INJ s-au întâlnit cu Directorul ȘNJPP, Dariusz Pawłyszcze, ocazie cu care au mulțumit pentru oportunitatea de a beneficia de acțiunile destinate grupurilor regionale ale profesioniștilor din cele patru țări.
Visegrád Four events constituie o formă tradițională de promovare a cooperării și încrederii reciproce între exponenții sistemului juridic. Cu toate că Republica Moldova nu este parte a V4, participarea delegaților INJ la training a fost posibilă grație Acordului de colaborare semnat, la 8 august 2022, între Institutul Național al Justiției din Republica Moldova și Școala Națională a Judecătorilor și Procurorilor din Republica Polonă. Documentul stabilește un cadru general de cooperare în vederea realizării următoarelor obiective: organizarea activităților de instruire în domeniile de interes comun, conform necesităților identificate, și promovarea unei pregătiri de calitate a profesioniștilor din sectorul juridic.