Consolidarea abilităţilor practice în vederea asigurării respectării dreptului la un proces echitabil

21. 01. 2015
În zilele de 20 şi 21 ianuarie 2015, un grup de judecători, procurori şi avocaţi a beneficiat de formare continuă în domeniul consolidării abilităţilor practice în vederea asigurării respectării dreptului la un proces echitabil. Cursul a fost posibil graţie colaborării Institutului Naţional al Justiţiei cu Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova (NORLAM).
 
În calitate de experţi norvegieni au fost Ingve Skovly, procuror, Inger Wiig, judecător la Curtea de apel din Oslo, Tron Gundersen, judecător, şi Hans Inge Jorstad, şef de penitenciar.
 
În cadrul cursului s-a discutat despre principiul prezumţiei de nevinovăţie în procesul penal, potrivit căruia învinuitul sau inculpatul este considerat nevinovat până la probarea contrariului, acesta nefiind obligat să probeze nevinovăţia sa, precum şi despre conceptul „dubiilor rezonabile”, conform căruia dubiile se interpretează în favoarea bănuitului. Drept exemplu la subiectele date au fost aduse unele hotărâri ale CtEDO sau din practica Curţii Supreme de Justiţie din Moldova.
 
Principiul prezumţiei de nevinovăţie este corelat şi cu sarcina probei în procesul penal. Sarcina probei îi revine procurorului pe întreaga durată a procesului, însă acesta nu trebuie să combată fiecare argument sau probă prezentată de către inculpat. Sarcina probei este şi în seama inculpatului dacă el are vreun motiv scuzabil. În cazul în care există dubii, ele urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului, deoarece pentru societate e cu mult mai bine dacă o persoană vinovată ar fi achitată decât dacă o persoană nevinovată ar fi condamnată.
 
La seminar s-a pus accent şi pe audierea martorului minor, care, conform legislaţiei RM, are loc în spaţii special amenajate, dotate cu mijloace de înregistrare audio/video, de către judecătorul de instrucţie prin intermediului unui intervievator – persoană cu studii juridice sau psihologice special instruită pentru această sarcină. Judecătorul de instrucţie, procurorul, apărătorul bănuitului/învinuitului, reprezentantul legal al părţii vătămate se află în camera de vizualizare.
 
Participanţii au luat cunoştinţă de sistemul norvegian de pedepse aplicabile minorilor, în special – de alternativele la detenţie. Acestea sunt aplicate de către instanţă pentru o perioadă de la 6 luni până la 2 ani, în mod excepţional – 3 ani. Responsabil pentru executarea pedepsei este un consiliu de mediere cu un coordonator pentru minori care supraveghează cazul de la început până la încheiere.
 
Pe 21 ianuarie cei prezenţi la curs au simulat un proces de judecată pentru a aplica cunoştinţele teoretice dobândite în ziua precedentă.
 
La 27 şi 28 ianuarie curent, cursul respectiv va fi reluat pentru un alt grup de audienţi în cadrul formării continue la INJ.