Un grup de beneficiari ai Institutului Național al Justiției a participat, în perioada 17-18 noiembrie 2022, la conferința „Combaterea spălării banilor recuperarea prejudiciului infracțiunii”, organizată de Institutul Național al Magistraturii (INM) din București.
Printre obiectivele reuniunii s-au regăsit identificarea aspectelor esențiale și a celor controversate din practica judiciară în ceea ce privește infracțiunile de corupție și cele economico-financiare, analiza situațiilor de fapt care formează obiectul urmăririi penale și judecății în cazul operațiunilor economico-financiare cu element de extraneitate, interpretarea situațiilor de fapt dintr-o dublă perspectivă – juridico-economică, aprofundarea cadrului național și a standardelor internaționale în materia spălării banilor, a recuperării produsului infracțiunii și a confiscării, identificarea competențelor și atribuțiilor Agenției Naționale de Administrare a bunurilor Indisponibilizate (ANABI) etc.
Menționăm că participarea beneficiarilor INJ la conferință a avut loc grație proiectului „Consolidarea sistemului de justiție prin organizarea unor misiuni de transfer de expertiză adresate judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova” implementat de Institutul Național al Magistraturii din România în cooperare cu Institutul Național al Justiției din Republica Moldova, cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid), sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe din România. Direcțiile de cooperare ale proiectului se referă la implicarea formatorilor, judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova în activitățile de dezvoltare profesională organizate de INM, vizite de studiu la instituțiile din cadrul sistemului judiciar român, precum și invitarea în calitate de experți a formatorilor INM la instruirile destinate magistraților moldoveni.