Evenimente

17.02.2015
Ieri, la Institutul Naţional al Justiţiei s-a aflat Jos Uitdehaag, expert în executare al Consiliului Europei, membru al Uniunii Internaţionale a Executorilor Judecătoreşti.
31.01.2015

Cea mai importantă chestiune de pe agenda de lucru a şedinţei Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei din 30 ianuarie a fost alegerea noului director al INJ. Totuşi, membrii prezenţi – Eduard Ababei, Preşedintele Consiliului, Angela Bostan, secretar al şedinţei, Liliana Catan, Iurie Bejenaru, Ghenadie Eni, Viorica Mihaila, Alexandru Spoială, Iurie Perevoznic, Eduard Maşnic, Eduard Bulat, Igor Popa şi Sergiu Băieşu, membri ai Consiliului – au decis ca aceasta să fie lăsată pentru final, mai întâi susţinând dezbateri pe marginea aprobării structurii, efectivului limită, statului de personal şi a schemei de încadrare ale Institutului Naţional al Justiţiei, aprobării curriculumurilor disciplinare pentru formarea iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi procuror în semestrul III, conform planului de învăţământ 2013-2015 şi aprobării curriculumurilor disciplinare pentru formarea iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi procuror în semestrul II, conform planului de învăţământ 2014-2016.

31.01.2015

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă majoritatea dintre noi în timpul exercitării funcţiei este aprecierea incorectă a duratei fiecărei activităţi pe care o desfăşurăm, precum şi lipsa unor obiective bine definite pentru a putea şti cu exactitate ce dorim să atingem. Pentru a asigura un bun control asupra timpului, care este o resursă limitată, trebuie să aplicăm şi să respectăm o serie de reguli. Despre aceasta şi despre multe alte subtilităţi ce ţin de matricea timpului s-a discutat în cadrul seminarului de formare formatori în domeniul managementului timpului organizat la Institutul Naţional al Justiţiei. Cursul a avut loc pe 29 şi 30 ianuarie cu suportul Programului USAID ROLISP.

31.01.2015

Ieri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei, a avut loc şi alegerea, prin vot secret, a noului director al INJ – funcţie rămasă vacantă din septembrie 2014, în urma decesului Anastasiei Pascari. La alegeri au participat 12 din cei 13 membri ai Consiliului, lipsă fiind doar Sabina Cerbu, viceministru al justiţiei.

28.01.2015
O crizantemă pentru procuror...