Anticorupţia: instruire şi modificări de legislaţie

20. 11. 2012

Marţi, 20 noiembrie, la Institutul Naţional al Justiţiei a făcut o vizită de curtoazie dl Richard Grawey, fost judecător de circumscripţie în SUA, specialist în drept penal, din 2010 – colaborator la Institutul pentru drepturile omului din Chicago, iar în present – membru al American Bar Association (ABA).

În discuţiile susţinute cu dna Ana Pascari, Director executiv, dl Veaceslav Didâc, Director executiv adjunct, şi dna Ecaterina Popa, şefa Secţiei instruire continuă a Institutului Naţional al Justiţiei, Richard Grawey şi-a expus intenţiile organizaţiei pe care o reprezintă de a susţine la INJ, pe parcursul anului următor, un ciclu de seminare pentru judecători şi procurori, tematica cărora va fi anticorupţia.
 
Pe parcursul discuţiilor, dna Anastasia Pascari a menţionat că, pentru 2013, Consiliul INJ a aprobat planul de învăţământ reieşind din Strategia de reformare a sistemului justiţiei. Deja şi-au anunţat dorinţa de a participa la seminarele care vor avea tematica anticorupţie peste 300 de judecători şi de procurori. Se aşteaptă schimbări legislative la capitolul anticorupţie şi programul poate fi modificat, pentru a discuta în cadrul seminarelor despre implementarea legislaţiei noi în domeniul dat.
 
Dl Richard Grawey s-a dat cu părerea că în calitate de formatori la seminarele cu tematică anticorupţie ar fi bine să participle, pe lângă experţi naţionali, şi experţi invitaţi din Italia, ţară care a obţinut rezultate foarte bune la capitolul dat, deoarece judecătorii şi procurorii italieni folosesc acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
 
În intervenţia sa, dl Veaceslav Didâc a punctat faptul că este necesar de inclus la trainingurile respective subiecte ce ţin de metodologia investigării cauzelor împotriva corupţiei. Azi, ofiţerii de urmărire penală din cadrul Centrului Anticorupţie, cât şi procurorii care investighează cauzele anticorupţie cunosc foarte slab metodologia investigării. Ei pot să investigheze doar cazuri în care persoana care ia mită este prinsă în flagrant. Referitor la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, folosit pe larg în Italia, d-lui a spus că legislaţia moldovenească nu permite încheierea unui asemenea acord în cazul unor infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, iar corupţia se încadrează în infracţiuni grave.
 
”Noi susţinem Ministerul Justiţiei la elaborarea pachetului de legi privind prevenirea şi combaterea corupţiei. Am înţeles că, prin noua legislaţie, va fi modificat şi Codul de procedură penală, în care poate fi introdusă posibilibilitatea încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi în cazul celorlalte categorii de infracţiune. Instruirea la acest capitol va surveni, probabil, după adoptarea legilor respective”, a spus Richard Grawey, menţionând că organizaţia sa va prezenta la sfârşitul anului tematica concretă a seminarelor pe care le va susţine în următorul an de studii la INJ.