Membrii Comitetului Director al proiectului „Suport pentru reforma sectorului justiției în Moldova – Consolidarea capacităților naționale în oferirea instruirii eficiente bazate pe competențe pentru profesioniștii din domeniul juridic” s-au întrunit online vineri, 15 iulie 2022, în ședința finală pentru a discuta despre acțiunile realizate în ultimii doi ani.
Institutul Național al Justiției, fiind beneficiarul primar al proiectului implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) cu suportul financiar al Guvernului SUA, a fost reprezentat de Ecaterina Popa, Directoare interimară, și Valentina Conțescu, șefa Direcției management instituțional.
În luarea sa de cuvânt, Ecaterina Popa, a adresat mulțumiri echipelor PNUD, Ambasadei SUA și INJ pentru conjugarea eforturilor în realizarea reformelor ambițioase cu rezultate palpabile, referindu-se în special la lansarea cărții „Cum gândesc judecătorii” de Richard Posner, participarea audienților la concursul THEMIS al Rețelei Europene de Formare Judiciară (EJTN) și a reprezentanților INJ la cea de-a 25-a Adunare Generală a EJTN, precum și la elaborarea cursului „Engleza juridică” și la renovarea fațadei clădirii INJ.
Valentin Roșca, managerul de proiect, a prezentat raportul final al activității desfășurate în perioada noiembrie 2020-iulie 2022, pe cele două componente: sporirea capacităților INJ de a încorpora conceptele de cercetare, argumentare și scriere juridică în formarea profesioniștilor din sectorul justiției, precum și consolidarea capacităților instituționale și tehnice ale INJ, inclusiv dezvoltarea laturii digitale a instruirilor prestate.
În cadrul ședinței au mai vorbit Valeria Ieșeanu, reprezentanta rezidentă Ad interim, PNUD Moldova, Kevin Lanigan, consilier superior în domeniul justiției, Ambasada SUA în Republica Moldova, Alexandru Cocârță, coordonator de programe PNUD Moldova, Petru Moraru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, și Valentina Conțescu, șefa Direcției management instituțional, INJ.
Proiectul „Suport pentru reforma sectorului justiției în Moldova – Consolidarea capacităților naționale în oferirea instruirii eficiente bazate pe competențe pentru profesioniștii din domeniul juridic” a demarat în 2020, având drept scop consolidarea capacităților structurilor naționale de a oferi o formare eficientă, bazată pe abilități, profesioniștilor din domeniul dreptului.