Întrunirea audienţilor INJ cu experţii Consiliului Europei

11. 12. 2009

La 11 decembrie a avut loc întîlnirea audienţilor torentului III – candidaţi la funcţiile de judecător şi de procuror, de la INJ cu experţii Consiliului Europei Carsten MAHNKE, Knut PETERSEN şi Peter PÄLLIN, invitaţi la seminarul „Întocmirea hotărîrilor şi deciziilor judecătoreşti în conformitate cu principiile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi bunele practici europene”.

<--break->

Participanţii la seminar au fost salutaţi de către Eugenia FISTICAN, Director executiv al INJ.

La întrunire au luat parte şi Dumitru VISTERNICEAN, judecător la Curtea Supremă de Justiţie, formator INJ, care a fost felicitat cu ocazia numirii în funcţia de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Anastasia PASCARI, judecător la Curtea Supremă de Justiţie, formator INJ, Dumitru Roman, doctor conferenţiar, USM, formator INJ, Valentin COVAL, Şef Secţie instruire iniţială şi Iulia GORBATENCO, Şef Secţie didactico-metodică, cercetări ştiinţifice şi legislaţie.
 
Seminarul a decurs într-o atmosferă cordială, audienţii manifestînd un interes sporit faţă de practicile europene în probleme ca:
  • executarea hotărîrilor judecătoreşti; imunitatea judecătorului în Germania;
  • aplicarea sancţiunilor disciplinare judecătorilor în Germania;
  • ierarhia în cadrul organelor procuraturii în Estonia. 
 Experţii au comentat pe larg procedurile de întocmire a hotărîrilor şi deciziilor judecătoreşti, caracterizînd sistemul judiciar de la ei din ţară.