Întrevedere cu delegaţia Consiliului Europei

14. 10. 2009

Marţi, 13 octombrie, reprezentanţii administraţiei Institutului Naţional al Justiţiei au avut o întrevedere cu membrii delegaţiei Consiliului Europei care au efectuat o vizită de documentare în Republica Moldova în perioada 12-14 octombrie 2009 referitor la viitorul Program privind Democraţia pentru Moldova cu scopul de a evalua stadiul de cooperare RM-CoE.
În cadrul acestei vizite de documentare membrii delegaţiei Consiliului Europei Tatiana TERMACIC, Director adjunct al diviziei Capacităţii de Dezvoltare în materie juridică şi materia Drepturilor Omului, Directoratul general al Drepturilor Omului şi Carsten MAHNKE, expert rezident al Consiliului Europei, au avut o întrevedere cu reperezentanţii administraţiei Institutului Naţional al Justiţiei Eugenia FISTICAN, Director executiv al INJ, Veaceslav DIDÂC, director executiv-adjunct, şi Liubovi BRÎNZĂ, şef Direcţie instruire şi cercetare.
Discuţiile s-au axat pe subiecte actuale de interes major pentru Institut inclusiv, instruirea iniţială şi continuă a oficialilor din organele responsabile de aplicarea Legii; evaluarea conformităţii legislaţiei Republicii Moldova cu standardele în domeniul drepturilor omului.
Administraţia s-a arătat interesată şi dispusă de a se implica în realizarea acestui Program.