Concurs de selectare a unui expert în vederea elaborării unui capitol juridic pentru ghidul de intervievare a persoanelor cu deficienţe psihosociale şi/sau intelectuale

15. 02. 2018

Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) şi Institutul de Reforme Penale (IRP) cu sprijinul Programului de finanţare a iniţiativelor/proiectelor de schimbare în domeniul drepturilor omului, implementează un proiect al cărui scop este înlăturarea stereotipurilor și prejudecăților care perpetuează ideile de inferioritate a persoanelor cu dizabilități psihosociale și/sau intelectuale.

În vederea schimbării percepţiilor faţă de aceste persoane, în cadrul proiectului au fost evaluate necesităţile existente ale procurorilor şi judecătorilor în formarea abilităţilor vis-a-vis de persoanele cu dizabilităţi psihosociale şi/sau intelectuale şi a fost elaborat proiectul unui ghid metodologic pentru judecători şi procurori de intervievare a persoanelor cu deficienţe psihosociale şi/sau intelectuale.

Proiectul ghidului a fost prezentat şi discutat în cadrul unui curs de formare formatori în domeniul sănătăţii mintale. Discuţiile au relevat necesitatea de completare a ghidului, în special sub aspect metodologic şi juridic, pentru a spori utilitatea acestuia pentru profesioniştii cărora le este destinat.

În acest sens, se anunță concurs de selectare a unui expert în vederea elaborării unui capitol juridic pentru ghidul de intervievare a persoanelor cu deficienţe psihosociale şi/sau intelectuale, destinat judecătorilor şi procurorilor.

În elaborarea studiului, expertul contractat va fi responsabil de următoarele activităţi:

1. Efectuarea unei sinteze a standardelor internaţionale în materia protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi/sau psihosociale, a mecanismelor internaţionale şi a recomandărilor acestora;

2. Elaborarea unei analize a prevederilor legale naţionale care se referă la participarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi/sau psihosociale în procedurile judiciare, în spiritul respectării drepturilor acestor categorii de persoane.

Responsabilităţile:

Expertul este responsabil pentru corespunderea informaţiei care se va conţine în ghidul metodologic elaborat necesităţilor de formare identificate, cât şi pentru acurateţea interpretării rezultatelor utilizării metodelor cantitative şi calitative de cercetare. Informaţia, cazuistica prezentată în cuprinsul Ghidului trebuie să corespundă contextului juridic naţional, precum şi să reflecte standardele internaţionale în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi/sau psihosociale. De asemenea, expertul este responsabil pentru livrarea în termen a materialelor elaborate.

Cerinţele faţă de experţi le găsiți în Termenii de referință

Conţinutul dosarului de participare la concurs:

1. Scrisoarea de intenţie;

2. CV-ul candidatului;

3. O scurtă descriere a metodologiei propuse a fi utilizată la realizarea sarcinilor;

4. Oferta financiară în dolari SUA pentru fiecare sarcină în parte.

Modul de prezentare a dosarului

Dosarul va fi depus în mod electronic la adresa tender@irp.md cu ataşarea setului de documente scanate, indicându-se în titlul mesajului: INJ/IRP concurs/expert ghid.

Termenul-limită pentru depunerea dosarului este 19 februarie 2018 ora 17.00

Ofertele întârziate vor fi respinse.

Candidaţii vor fi anunţaţi cu privire la rezultatele concursului de selectare până la data de 22 februarie 2018.

Relaţii de contact: Cristina Hadîrcă, Institutul Naţional al Justiţiei, tel. 069631244, email hadirca.cristina@inj.gov.md sau Olga Rabei, Institutul de Reforme Penale, tel. 079005253, email: rabei.olga@yahoo.com

Această activitate este organizată de către Institutul Naţional al Justiţiei în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale (IRP) şi cu sprijinul Programului de finanţare a iniţiativelor/proiectelor de schimbare în domeniul drepturilor omului. Programul dat este realizat de Institutul de Reforme Penale (IRP) în cadrul Proiectului “Consolidarea capacităţilor tehnice ale instituţiilor naţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare”.