13. 09. 2011
A avut loc întrevederea Directorului executiv al INJ, Anastasia Pascari, cu reprezentanţii misiunii de monitorizare a Programului Danez de Combatere a traficului de fiinţe umane în Europa de Est şi Sud-Est pentru anii 2009-2011, Julian Brett, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, Danemarca, Ruth Krcmar, Coordonator de program, combaterea traficului de fiinţe umane, şi Kataryna Stolyarenko, specialist monitorizare şi evaluare, OIM Ucraina.
Identificarea şi protecţia persoanelor traficate, precum şi consolidarea eforturilor structurilor de stat în vederea prevenirii şi combaterii acestui fenomen constituie obiectivul de bază al Programului, iar dezvoltarea unui parteneriat durabil dintre instituţiile de drept şi ONG-le din ţară denotă eficienţa implementării acestuia.
În cadrul întrevederii, doamna Anastasia Pascari a apreciat colaborarea multilaterală stabilită cu Centrul Internaţional „La Strada” şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune, menţionînd despre activităţile de instruire a procurorilor şi judecătorilor în domeniul asistenţei şi protecţiei victimelor traficului de persoane şi a violenţei în familie, precum şi în domeniul audierii copiilor victime-martori ai infracţiunilor cu caracter sexual.
Vizita oaspeţilor se datorează continuării colaborării, fapt pentru care reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcii a exprimat interesul sporit al Guvernului ţării sale de a consolida capacităţile de combatere a acestui fenomen, inclusiv în Republica Moldova menţionînd despre posibilitatea extinderii acestui Program pentru anii 2012-2013.
La întrevedere au mai participat, Veaceslav Didâc, director executiv adjunct, Viorica Puica, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, Ecaterina Popa, şefa secţiei instruire continuă, INJ.