Un nou concurs pentru audienții INJ, viitori candidați la funcții de judecător și de procuror

06. 06. 2016

Evenimentul: Concurs de rapoarte (referate), ediţia II.

Data susţinerii rapoartelor: 20 iunie 2016, ora 14.00.

Participanţii: Audienţii candidaţi la funcţii de judecător şi de procuror ai INJ.

Domeniul: Calitatea și eficacitatea justiției prin prisma instrumentelor adoptate de Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ).

Tematica:

  • Elaborarea unui chestionar pentru stabilirea gradului de satisfacție al justițiabilului în ceea ce privește activitatea unei anumite instanțe judecătorești.
  • Elaborarea unui chestionar pentru stabilirea gradului de satisfacție al persoanei în ceea ce privește activitatea unei anumite procuraturi.
  • Elaborarea unui chestionar pentru stabilirea gradului de satisfacție al audientului-candidat la funcția de judecător.
  • Elaborarea unui chestionar pentru stabilirea gradului de satisfacție al audientului-candidat la funcția de procuror.
  • Definitivarea unui plan de acțiuni întitulat „Cinci pași ce necesită a fi întreprinși pentru a eradica corupția în sistemul judecătoresc”.
  • Definitivarea unui plan de acțiuni întitulat „Cinci pași ce necesită a fi întreprinși pentru a eradica corupția în organele procuraturii”.

Obiectivul: Studierea aprofundată a instrumentelor adoptate de Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) și elaborarea unui document finalizat care să servească temei pentru a evalua și a ridica calitatea și eficacitatea justiției/activității organelor procuraturii; dezvoltarea competențelor de apreciere critică a activității instanțelor judecătorești/organelor procuraturii.

Prezentarea: Susținerea unui raport verbal de 15-20 min. prin care să fie expusă argumentarea (explicarea) raționamentelor ce au condus la elaborarea chestionarului/planului respectiv, prezentarea nemijlocită a documentului elaborat.

Stimulare:

Cele mai reușite documente elaborate vor fi premiate și publicate în Revista INJ, împreună cu raportul privind argumentarea acestora. De asemenea, cele mai reușite chestionare pentru stabilirea gradului de satisfacție al audientului-candidat la funcția de judecător/procuror vor fi completate de către audienți și vor servi drept indiciu în cadrul procesului complex de evaluare a activității INJ, identificării performanțelor și carențelor procesului de instruire inițială.

 

Data-limită de prezentare a actelor elaborate pentru juriu: 16 iunie 2016.